Termeni si conditii contractuale pentru serviciile achizitionate online
1. Partile contractante
1.1. Prestator - DIETALIA SRL, persoana juridica romana, cu sediul social in Joiţa, Str. Podul Banului nr.82G, Jud. Giurgiu, înregistrată la Registrul Comerţului din Giurgiu sub nr. J52/441/2017, cod fiscal CUI 37693771, telefon 0765151213, cont bancar RO48BTRLRONCRT0399024201 deschis la Banca Transilvania, reprezentată legal prin doamna Frunză Laura-Nicoleta, în calitate de Administrator.
1.2. Client - orice persoană fizică sau juridică ce plasează o comandă în siteul www.dietalia.ro cu privire la unul sau mai multe Servicii.
2. Obiectul contractului
2.1. Obiectul prezentului contract il constituie prestarea de către specialistii Dietalia a serviciilor online achizitionate de Client din siteul www.dietalia.ro (de exemplu, dar nu limitativ: nutritie, masaj medical, kinetoterapie, gimnastica medicala etc.)
2.2. Acesti Termeni si conditii reprezinta un document cu valoare juridică, ce reglementează relațiile contractuale dintre Client si Dietalia, care se nasc ca urmare a acceptării Termenilor si conditiilor de catre Client in vederea folosirii siteului www.dietalia.ro pentru primirea serviciilor prezentate in site.
2.3. Siteul www.dietalia.ro permite Clientului sa plaseze o comanda de Servicii. In baza acestor Termeni si conditii, plasarea de catre Client a unei comenzi de Servicii in site reprezinta acordul Clientului de a incheia un contract de prestari servicii cu Dietalia.
2.4. Serviciile Dietalia care fac obiectul prezentului contract sunt nominale si nu sunt transmisibile de la un Client/Beneficiar la altul.
3. Durata contractului
3.1. Prezentul contract isi incepe valabilitatea de la momentul in care Clientul transmite acceptarea contractului prin bifarea unei casute in pagina de comanda a serviciilor şi după achitarea contravalorii pachetului de servicii ales. Adaugarea Serviciilor in cosul de cumparaturi din site, fara finalizarea comenzii de catre Client, nu este considerata o comanda din partea Clientului si nu va fi luata în considerare de catre Dietalia. Prin simpla prezentare a Serviciilor în site, nu se naste nicio obligație din punct de vedere juridic din partea Dietalia de a presta Serviciile.
3.2. Prezentul contract se considera finalizat la data si ora in care toate serviciile catre Client au fost prestate.
4. Obligatiile prestatorului
4.1. Prestatorul se obligă să presteze serviciile prin personal calificat, ce deţine toate autorizările impuse de lege.
4.2. Prestatorul este responsabil de calitatea si promptitudinea serviciilor prestate.
4.3. Prestatorul se obligă să respecte programările pentru şedinţele programate, în zilele şi la orele stabilite de comun acord cu Clientul şi în funcţie de disponibilitatea programului de lucru al Dietalia.
4.4. Prestatorul se obligă să respecte confidenţialitatea datelor cu caracter personal şi a informaţiilor medicale ale Clientilor, conform www.dietalia.ro/gdpr
4.5. Comunicarea telefonica: Pentru îmbunătăţirea serviciilor oferite, apelurile şi convorbirile telefonice dintre Clienti si Dietalia pot fi înregistrate. Prin acceptarea prezentului contract, Clientul îşi exprimă acordul asupra acestei clauze.
5. Obligatiile clientului
5.1. Clientul se obliga sa aiba varsta de 18 ani împlinita si sa aiba capacitate civila deplina de exercitiu la momentul primirii Serviciilor.
5.2. Clientul se obliga sa aibe acces la o conexiune de telefonie si internet stabila, microfon si camera web pe telefonul mobil, laptop sau PC, pentru a putea avea acces la serviciile care sunt prestate prin sedinte video online.
5.3. Clientul se obligă să respecte in totalitate recomandările specialistilor Dietalia, pentru a asigura succesul serviciilor care îi sunt prestate. Clientul înţelege şi este de acord că disponibilitatea şi calitatea serviciilor Dietalia pot fi afectate de factori ce nu depind de Dietalia, cum ar fi: nerespectarea / efectuarea incompletă/ efectuarea deficitară / neefectuarea de către Client a recomandarilor specialistilor Dietalia (de exemplu, dar nu limitativ, recomandarile nutriţionale, a celor legate de exercitiile fizice etc.) sau lipsa de comunicare / comunicarea incompleta / neînştiinţarea specialiştilor Dietalia a unor eventuale probleme medicale, nutriţionale, fizice etc. apărute pe parcursul Contractului.
5.4. Clientul se obligă să comunice periodic specialistilor Dietalia (folosind canalele electronice puse la dispoziţie de Dietalia) detalii despre evolutia programelor/serviciilor pe care le-au contractat (de exemplu, dar nu limitativ, meniurile zilnice pe care le adoptă, eventualele modificări ale acestor meniuri, rezultatele cu privire la greutatea corporală obţinute în urma adoptării meniurilor etc).
5.5. Clientul se obliga să nu înainteze specialistilor Dietalia propuneri sau solicitari ca acestia sa le presteze servicii în afara contractului cu Dietalia.
5.6. Documentatia medico-legala: Clientul este responsabil de corectitudinea informaţiilor ce privesc sănătatea proprie oferite specialistilor Dietalia şi a luat la cunoştinţă faptul că furnizarea de informaţii false, incorecte sau incomplete poate duce la insuccesul programelor/serviciilor prestate sau la afectarea sănătăţii Clientului, absolvindu-l in totalitate pe Prestator.
5.7. Obligatii speciale cu privire la serviciile de masaj, kinetoterapie si/sau exercitii fizice. Prin acceptarea prezentului contract, Clientul declară pe propria raspundere că: a) este sănătos şi apt din punct de vedere fizic pentru a face masaj, kinetoterapie si/sau exercitii fizice, b) a luat cunoştinţă de consecinţele nefavorabile pe care le-ar aduce practicarea acestor servicii în situaţia unor boli care le contraindica, c) nu are limitări în vederea participării la anumite programe de masaj, kinetoterapie si/sau exercitii fizice, cauzate de eventuale contraindicaţii medicale. Clientul este responsabil de corectitudinea informaţiilor ce privesc sanatatea proprie oferite reprezentantilor Dietalia şi a luat la cunoştinţa faptul ca furnizarea de informaţii false, incorecte sau incomplete poate duce la insuccesul şedinţelor de masaj si/sau kinetoterapie sau la afectarea sanataţii. Clientul a luat la cunostinta despre posibilele efecte adverse ce pot aparea involuntar in urma sedintelor de masaj (de exemplu, dar nu limitativ: dureri musculare, invinetirea tegumentului, ameteli, eliminare rapida a lichidelor, fluctuatie a tensiunii arteriale si altele). Clientul declara ca intelege faptul ca aparitia neprevazuta a acestor efecte nu este cauzata de vreun viciu de procedura a aplicarii tehnicilor de masaj, ci de anumite stari fizio-patologice sau sensibilitati crescute ale organismului la momentul efectuarii masajului. Clientul este de acord ca Dietalia (angajaţii, maseurii, kinetoterapeutii, antrenorii de sport, asociaţii, administratorii, directorii şi afiliaţii de orice fel ai acesteia - împreună “Specialistul”) nu poate fi facut răspunzător pentru vreun prejudiciu de natură fizică, medicală, materială sau de altă natură, suferit ca urmare a participării la şedinţele de masaj, kinetoterapie si/sau exercitii fizice.
6. Obligatiile partilor cu privire la programarile sedintelor
6.1. Cum se realizeaza programarile: Programarile serviciilor prestate de Dietalia se realizeaza online (prin platforma pusa la dispozitie de Dietalia - disponibil doar pentru unele servicii) sau telefonic (prin call-center).
6.2. Confirmarea unei programari - Pentru programarile telefonice, in ziua anterioara datei in care s-a fixat programarea, Dietalia va contacta Clientul (telefonic sau prin mesaj telefonic) pentru confirmarea programarii si a numarului de sedinte (ore) ce se vor presta. Clientul va confirma sau va infirma programarea tot in ziua anterioara acesteia. In cazul in care Clientul nu ofera un raspuns la solicitarea de confirmare pana la ora 20.00 a zilei anterioare datei in care s-a fixat programarea, programarea se anuleaza automat, urmand a fi reprogramata de client.
6.3. Modificarea sau anularea unei programari confirmate
a. Orice modificare a unei programari deja confirmate se va realiza telefonic prin call-center
Incident | Sanctiune / Solutie |
Clientul anuleaza programarea cu mai mult de 12 ore inainte de data si ora confirmate | Nu se aplica nicio penalizare. Reprogramarea ulterioara a sedintei devine sarcina Clientului. |
Clientul anuleaza programarea cu mai putin de 12 ore inainte de data si ora confirmate | Clientul va suporta o penalizare de 100%, astfel incat sedinta se va considera efectuata. |
Clientul anuleaza programarea cu mai putin de 12 ore inainte de data si ora confirmate, din motivul unei urgente medicale | La primul incident nu se aplica nicio penalizare. Incepand cu al doilea incident, Clientul va suporta o penalizare de 100%, astfel incat sedinta se va considera efectuata. Reprogramarea ulterioara a sedintei devine sarcina Clientului. Urgenta medicala (personala sau a unui membru de gradul I al familiei) va trebui sa fie obligatoriu dovedita prin prezentarea unui document medical justificativ. |
Specialistul Dietalia anuleaza programarea cu mai putin de 12 ore inainte de data si ora confirmate, din motivul unei urgente medicale | Se va incerca inlocuirea specialistului, astfel incat data si ora programarii confirmate sa ramana aceeasi. In caz contrar, la primul incident se va reprograma sedinta, iar incepand cu al doilea incident se va oferi clientului o sedinta gratuita. |
.
6.4. Nerespectarea programarilor confirmate. Atat Dietalia, cat si Clientul se obligă să respecte cu punctualitate programările pentru şedinţele prestate de Dietalia, la datele şi la orele confirmate de comun acord. In acest sens, vom defini termenul "intarziere" = clientul sau specialistul nu se prezinta la locatie (sau nu se logheaza, nu raspunde sau nu participa la apelul video pentru programarile la distanta) la ora programata si confirmata SAU clientul este prezent la locatie, insa, din motive independente de cealalta parte, nu poate participa la sedinta incepand cu ora programata si confirmata
a. Incidente pentru programarile la domiciliu:
Incident | Sanctiune / Solutie |
Clientul intarzie intre 16 si 30 minute | Specialistul Dietalia va presta doar restul de sedinta (ex. 60-20=40 minute pentru o intarziere de 20 minute). Clientul declara ca intelege si este de acord cu faptul ca, pentru a putea respecta programarile clientilor urmatori, de cele mai multe ori nu putem să vă prelungim timpul de prestare a serviciilor in cazul in care Clientul intarzie la programare. |
Specialistul Dietalia intarzie intre 16 si 30 minute | Clientul va primi cu titlu gratuit numarul de minute de intarziere, ori in sedinta respectiva, ori in sedinta urmatoare, in functie de disponibilitatea programului specialistului Dietalia (ex. 60+20=80 minute pentru o intarziere de 20 minute). |
Clientul intarzie mai mult de 30 minute | Programarea se anuleaza din oficiu, iar Clientul va suporta o penalizare de 100%, astfel incat sedinta se va considera efectuata. Specialistul Dietalia va pleca de la adresa Clientului. |
Specialistul Dietalia intarzie mai mult de 30 minute | Programarea se anuleaza din oficiu, iar Clientul va primi cu titlu gratuit o sedinta (care se va efectua printr-o programare ulterioara). |
Clientul se programeaza la o adresa gresita sau nu a comunicat anterior schimbarea adresei | Programarea se anuleaza din oficiu, iar Clientul va suporta o penalizare de 100%, astfel incat sedinta se va considera efectuata. |
Clientul nu respecta durata programata a unei sedinte confirmate (ex. sedinta este programata si confirmata cu durata de 2 ore, iar atunci cand specialistul soseste la adresa Clientului, Clientul solicita efectuarea a unei sedinte cu durata de doar o ora) | Sedinta se va contoriza cu durata initiala stabilita si confirmata (mai exact 2 ore, conform exemplului de mai sus). Clientul declara ca intelege si este de acord cu aceasta clauza si ca, prin solicitarea sa de a nu se presta sedinta integrala, afecteaza iremediabil programul specialistului. |
Clientul nu a comunicat in avans starea sa medicala care nu permite prestarea serviciului (de exemplu, dar nu limitativ, interventii chirurgicale recente, plagi deschise, bandaje, arsuri, neoplazii, tratamente oncologice precum chimioterapia, starea de graviditate, alergii severe, boli mintale, dureri musculare cronice etc.) | Sedinta nu se va desfasura din motive medicale din culpa exclusiva a Clientului, iar Clientul va suporta o penalizare de 100%, astfel incat sedinta se va considera efectuata. |
.
b. Incidente pentru programarile sedintelor prestate online:
Incident | Sanctiune / Solutie |
Clientul intarzie peste 15 minute | Programarea se anuleaza din oficiu, iar Clientul va suporta o penalizare de 100%, astfel incat sedinta se va considera efectuata. |
Specialistul Dietalia intarzie peste 15 minute | Programarea se anuleaza din oficiu, iar Clientul va primi cu titlu gratuit o sedinta (care se va efectua printr-o programare ulterioara). |
Clientul isi intrerupe participarea la o sedinta online care a inceput deja | Sedinta se va considera efectuata si finalizata. |
.
6.5. Adresa la care se presteaza serviciile
a. Serviciile prestate de Dietalia se vor desfăşura doar la adresa mentionata in comanda facuta de Client. Clientul poate solicita schimbarea adresei la care sa i se preseze serviciile doar in raza de acoperire a serviciilor la domiciliu ale Dietalia (zonele si localitatile in care Dietalia presteaza serviciile sunt disponibile pe www.dietalia.ro/programari-dietalia). Solicitarea din partea clientului de schimbare a adresei de prestare a serviciilor in afara ariei de acoperire Dietalia atrage automat rezilierea contractului, cu respectarea Art.7.2 din prezentul contract.
b. Schimbarea datelor de contact: Clientul se obliga sa comunice printr-o notificare scrisă şi a cărei dovadă poate fi făcută (pe mail dietalia@yahoo.com) orice schimbare a datelor de contact cu minim 24 (douazecisipatru) de ore inainte de ziua si ora urmatoarei programari. In cazul in care Clientul nu comunica in scris aceasta modificare, iar unul dintre specialistii Dietalia se deplaseaza pentru prestarea serviciilor la adresa veche, conform programarii stabilite cu Clientul, sedinta se va considera prestata.
7. Valoarea contractului si varianta de plata
7.1. Tarifele pachetelor de servicii sunt disponibile Clientului pe siteul www.dietalia.ro. Acestea pot fi achizitionate direct de pe site sau Clientul poate solicita ca Dietalia sa creeze pachete personalizate de servicii, in functie de nevoile si de solicitarile clientului.
7.2. Plata Serviciilor se realizează înainte de prestarea acestora, la momentul plasarii comenzii.
7.3. Plata se face prin utilizarea serviciilor unui prestator tert, care are calitatea de procesator a serviciilor de plata (de exemplu, dar nu limitativ Netopia/Mobil Pay etc). Procesarea platilor poate fi supusa unor termeni si conditii si unor politici de confidentialitate ale Procesatorilor de plata. Dietalia nu este raspunzatoare pentru orice pretentii, daune, deficiente, amenzi, datorii, pierderi, costuri si cheltuieli rezultate din sau legate de utilizarea serviciilor de plata respective.
7.4. In cazul in care Clientul opteaza pentru plata in rate, acesta declara ca este de acord cu termenii si conditiile platilor in rate.
7.5. Prestatorul are dreptul de a modifica oricand pe parcursul prezentului contract tarifele serviciilor sale, avand obligatia de a le face disponibile Clientului pe siteul www.dietalia.ro sau prin comunicare directa prin email sau telefon. Modificarile aduse structurii pachetelor de servicii si/sau a tarifelor acestora nu se aplica la pachetele de servicii deja cumparate de Client pana la momentul modificarii.
8. Încetarea contractului / serviciilor
8.1. Dreptul legal de retragere din contract (doar pentru clienti persoane fizice)
a. Conform drepturilor consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii (OUG 34/2014), Clientul (daca este consumator persoana fizica) are dreptul de retragere din contract, fara a preciza motivele, în termen de 14 (paisprezece) zile de la data incheierii unui contract de prestari servicii. Acest drept de retragere încetează dupa prestarea serviciilor (conform OUG34/2014, Art.16 punctul a. si Art. 14 punctul 5).
b. Prin acceptarea prezentului contract, Clientul confirma ca a fost informat si a luat la cunostinta prevederile descrise cu privire la dreptul de retragere si la conditiile in care isi pierde dreptul de retragere.
c. Pentru a vă exercita dreptul de retragere, trebuie să ne informaţi cu privire la decizia dumneavoastră de a vă retrage din prezentul contract, utilizând o declaraţie neechivocă, de exemplu, o scrisoare trimisă prin poştă sau e-mail. În acest scop, puteţi folosi modelul de retragere furnizat de Dietalia (la cererea Clientului), insa folosirea lui nu este obligatorie. Pentru a respecta termenul-limită de retragere, este suficient să trimiteţi comunicarea privind exercitarea dreptului de retragere înainte de expirarea perioadei de retragere.
d. Consecinţele retragerii:
d1. Dacă vă retrageţi, vom rambursa orice sumă pe care am primit-o de la dv., inclusiv costurile livrării, cu excepţia costurilor suplimentare determinate de faptul că aţi ales altă modalitate de livrare decât cel mai ieftin tip de livrare standard oferit de noi, fără întârzieri nejustificate şi, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data la care suntem informaţi cu privire la decizia dv. de a vă retrage din prezentul contract. Vom efectua această rambursare folosind aceeaşi modalitate de plată ca şi cea folosită pentru tranzacţia iniţială, cu excepţia cazului în care v-aţi exprimat acordul expres pentru o altă modalitate de rambursare; în orice caz, nu vi se vor percepe comisioane ca urmare a unei astfel de rambursări.
d2. Dacă aţi solicitat începerea prestării serviciilor în perioada de retragere, ne datoraţi o sumă proporţională cu serviciile furnizate până în momentul în care ne-aţi comunicat exercitarea dreptului de retragere din prezentul contract, în raport cu acoperirea totală a contractului.
- exemplul A - daca ati consumat 1 sedinta dintr-un pachet de 4, vi se vor rambursa 3/4 din suma;
- exemplul B - un pachet cu 1 sedinta de nutritie si 3 zile de meniu se imparte in 3 etape (1. specialistul realizeaza analiza chestionarului nutritional completat de dv. online, 2. creare meniu pentru 3 zile, 3. prima sedinta de nutritie). Daca dv. solicitati retragerea inainte de efectuarea primei sedinte de nutritie, se considera prestate primele 2 etape si vi se vor rambursa 1/3 din suma.
- exemplul C - un pachet cu 2 sedinte de nutritie si 7 zile de meniu se imparte in 5 etape (1. specialistul realizeaza analiza chestionarului nutritional completat de dv. online, 2. creare meniu pentru 3 zile, 3. prima sedinta de nutritie, 4. creare meniu pentru 4 zile, 5. a doua sedinta de nutritie). Daca dv. solicitati retragerea inainte de efectuarea primei sedinte de nutritie, se considera prestate primele 2 etape si vi se vor rambursa 3/5 din suma.
8.2. După expirarea perioadei în care Clientul are drept legal de retragere din contract, încetarea contractului se poate produce în orice moment la solicitarea Clientului, efectuată printr-o notificare scrisă şi a cărei dovadă poate fi făcută, adresată Dietalia, cu cel puţin 15 (cincisprezece) de zile înainte de data de la care doreşte ca încetarea să îşi producă efectele. Sumele achitate de Client până la data notificării de reziliere (efectuată în scris, pe suport de hârtie sau email) nu se returnează.
8.3. In cazul in care perioada contractuala a pachetului de servicii ales de client ajunge la final (la maturitate), serviciile ramase neconsumate se pierd. Clientul renunta la dreptul de a solicita returnarea banilor pentru aceste servicii neconsumate si declara ca intelege ca aceste servicii fac parte dintr-un pachet negociat indivizibil.
8.4. Prezentul contract poate înceta după 90 (nouazeci) de zile de forţă majoră, conform Art. 8.2. din prezentul contract.
8.5. Intreruperea temporara a serviciilor. Clientul poate solicita o intrerupere temporara a contractului / a pachetului de servicii pentru o perioada de maxim 3 (trei) luni intr-un an calendaristic. In acest sens, partile vor semna o Anexa la contract. Contractul si/sau pachetul/pachetele de servicii ramas/e neconsumat/e la data intreruperii temporare isi prelungesc valabilitatea cu o perioada egala cu perioada in care au fost intrerupte temporar.
8.6. Ambele părţi contractante au obligaţia ca, până la data încetării prezentului contract, să îşi respecte cu profesionalism şi în integralitate obligaţiile contractuale care îi revin.
8.7. La data incetarii / rezilierii / intreruperii temporare a contractului / a serviciilor Clientul se obliga sa inapoieze catre Dietalia toate bunurile lasate in custodie pe perioada contractului (de exemplu, dar nu limitativ, masa de masaj). Clientul va despăgubi pe Dietalia pentru orice dauna pricinuita din culpa proprie asupra bunurilor date in custodie.
9. Raspunderea contractuala
9.1. Partea din culpa căreia se produc prejudicii celeilalte părţi contractuale prin neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a dispoziţiilor contractului datorează daune interese.
9.2. Forţa majoră:
a. Niciuna dintre partile contractante nu va fi raspunzatoare pentru neexecutarea la termen si/sau in mod necorespunzator a oricareia dintre obligatiile care ii revin in baza prezentului contract daca neexecutarea obligatiei respective a fost cauzata de forta majora, asa cum este ea definita prin lege.
b. Partea care invoca forta majora este obligata sa aduca la cunostinta celeilalte parti in termen de 5 (cinci) zile de la data aparitiei acestuia si sa ia oricare masuri care ii stau la dispozitie in vederea limitarii consecintelor respectivului eveniment.
c. In cazul in care situatia de forta majora persista mai mult de 90 (nouăzeci) de zile calendaristice, contractul se considera reziliat de drept.
9.3. Acceptarea contractului de catre Client prin bifarea unei casute in pagina de comanda a serviciilor respecta regulamentul impus de Legea Comertului Electronic nr. 365/2002. Ea reprezinta semnarea unui contract incheiat intre profesionist (Dietalia SRL) si consumator, in cadrul unui sistem de vanzari la distanta organizat, fara prezenta fizica simultana a profesionistului si a consumatorului, prin bifarea de casuta sau apasare de buton avand loc exprimarea unui acord, conferindu-i acestuia valoarea unui consimtamant exprimat liber si neviciat cu privire la incheierea valabila a unui contract rezultat in urma ofertei expusa de catre comerciant pe pagina sa de internet.
9.4. Acesti Termeni si Conditii pot fi modificati de catre Dietalia. Aceasta prevedere nu va afecta drepturile si obligatiile generate după perioada de aplicabilitate a versiunii anterioare a Termenilor si Conditiilor. Cumpărătorul care nu este de acord cu modificarea Termenilor si Conditiilor este obligat sa notifice Dietalia cu privire la dezacordul său sau să denunte unilateral contractul pentru acest temei. Versiunea curenta a Termenilor si Conditiilor este disponibila pe website-ul Dietalia si este trimisa, de asemenea, prin e-mail simultan cu confirmarea comenzii.
10. Litigii
10.1. Litigiile ce ar putea interveni între părţile contractului se vor soluţiona pe cale amiabila. În cazul în care partile nu îşi pot rezolva diferendele în acest mod, competenţa de soluţionare revine instanţelor judecatoresti române.
Cuprins