fbpx

Alimentatia in timpul perioadei de alaptare. Ce are voie mami sa manance cand alapteaza?

Alimentatia in alaptare

   Doamna Laura Frunză, fondatoarea clinicii Dietalia, ne împărtăşeşete experienţa ei proprie cu alimentatia in alaptare.

<<   Cand am născut, am fost cea mai fericita mamica din lume. Probabil acesta este un sentiment pe care il impartasesc toate celelalte femei, insa pentru mine el a reprezentat motivul trairii celei mai frumoase perioade din viata mea.

   Cu toate ca sarcina a venit si cu foarte multe greutati, pentru mine gandul ca efortul depus se va concretiza cu nasterea copilului meu mi-a usurat “munca”. Acum, dupa ce am trecut de toate acestea, concentrarea mea se indreapta catre cresterea piticului meu, o importanta crescuta avand in primul rand alaptarea.

   Asa cum in perioada sarcinii regimul meu mi-a impus evitarea anumitor alimente care ar fi facut rau copilului, in acelasi mod trebuie sa avem grija cu alimentatia in alaptare. Explicatia este cat se poate de simpla, tot ceea ce trebuie sa luam in seama fiind faptul ca laptele mamei este singura sursa de hrana pentru bebelus (cel putin in primele luni de viata) si ca acest lapte contine toate substantele hranitoare necesare lui (alaturi de anticorpii care il protejeaza de boli). Prin urmare, daca alimentatia in alaptare este nepotrivita, laptele mamei isi va pierde aceste calitati, iar copilul se poate imbolnavi. >>

Stiati ca …

  O mama care alapteaza ii poate oferi copilului intre 650-750 ml de lapte pe zi cu un continut de 330 mg de calciu per litru?

Alimente bune in alaptare

  Este important ca alimentatia in alaptare sa fie una echilibrata, fara exces de anumite alimente, deoarece este important ca laptele sa aiba un continut echilibrat de nutrienti.

Care este diferenta dintre o mama care alapteaza si un alergator la maraton? Cursa mamei dureaza 24 de ore, pe cand a sportivului doar putin peste 2 ore!!!

   Mamicile care alapteaza tind deseri sa sufere de sete, mai ales in timpul in care hranesc copilul, deoarece o parte din consumul de apa contribuie la producerea laptelui. De aceea, este recomandat sa beti in jur de 2,5-3 litri de lichide zilnic. Nu exagerati, insa, fiindca prea mult lichid consumat poate scadea cantitatea laptelui produs.

   Desi multe mamici doresc foarte mult sa slabeasca dupa nastere, medicii recomanda cresterea consumul caloric zilnic pana la 2500 calorii. In cazul in care planuiti sa alaptati pentru o perioada mai mare de 3 luni, numarul caloriilor zilnice se poate creste chiar pana la 2800. Atentie insa, orientati-va intotdeauna catre alimente sanatoase si nu cedati ispitei dulciurilor! Mancati cat mai multe proteine, regula fiind sa consumati 2 grame de proteina pentru fiecare kilogram pe care il cantariti.

   Mancati din abundenta alimente cu continut de vitamina B9 (sau acid folic cum o mai numesc specialistii). Atat in timpul sarcinii, cat si in timpul alaptarii aceasta vitamina este vitala dezvoltarii sistemului nervos al bebelusului nostru. In cele mai multe cazuri mamele sunt sfatuite de catre medici sa continuie administrarea vitaminelor prenatale (cele cu acid folic) si in timpul alaptarii. Acidul folic poate fi gasit din abundenta in sparanghel, varza, porumb, naut si spanac. Multe alte alimente, cum sunt graul si sucul de portocale, au fost imbogatite cu acid folic.

   Un studiu medical efectuat in Marea Britanie a demonstrat ca femeile insarcinate si cele care alapteaza au deseori carente de zinc. De aceea, este recomandat sa consumati alimente care contin acest mineral: oua, carne, faina integrala si ovaz.

   Mamele care alapteaza au nevoie de asemenea si de calciu, mai exact de 1200 mg pe zi. O dieta echilibrata ofera doar 800-1000 mg de calciu pe zi. Nevoia de calciu poate fi partial satisfacuta prin consumul de produse lactate, legume crude, migdale si alune.

   Modelul cel mai bun pentru alimentatia in alaptare trebuie sa cuprinda zilnic cate 3-5 portii de legume, cel putin 4 portii de lapte, iaurt si branza si 2-4 portii de fructe. La acestea se pot adauga carne rosie, carne de pasare, peste, oua, cereale, orez si paste. Se vor evita grasimile, uleil si dulciurile !

Alimente interzise in alaptare

   Cunoasterea alimentelor interzise mamei care alapteaza este extrem de importanta pentru ca aceasta sa poata sa-i furnizeze bebelusului ei un lapte cat mai bun si cat mai sanatos posibil. Trebuie evitate alimente precum carnea de porc, condimentele (piperul, ardeiul iute sau hreanul) si prajelile de orice fel deoarece acestea pot provoca copilului colici abdominale, balonare si stari de agitatie.

   Nu consumati mezeluri si nici afumaturi deoarece contin E-uri care dauneaza copilului! De asemenea, feriti-va sa beti bauturi carbogazoase deoarece vor balona copilul!

   Alte alimente de care este bine sa va feriti sunt guliile, telina, citricile, ceapa, varza, varza de Bruxelles, conopida, broccoli, prazul, mazarea, vinetele, fasolea, prunele sau capsunile. Pe scurt, secretul este sa fiti atenta la ce mancati si la cantitatile consumate. In plus, daca observati ca bebelusul dv. este vizibil deranjat intr-o zi, incercati sa va amintiti ce alimente ati consumat in ultimele 24 ore si, daca vi se pare ceva suspect, eliminati-l din dieta dv. pentru o perioada sau chiar definitiv.

   Inca din timpul sarcinii, feriti-va de tutun! Acum, in perioada in care alaptati, nicotina ajunge direct la copil prin lapte.

   Evitati si consumul de alcool pentru ca acesta nu doar ca dauneaza sanatatii mamei, ci si a copilului! Alcoolul trece in lapte in mai putin de 1 ora. Alcoolul poate incetini cresterea micutului dv., astfel ca daca beti ocazional un pahar de vin sau de bere, pastrati-l pana dupa alaptarea bebelusului.

   De asemenea, aveti grija ce medicamente luati! Nu incepeti niciun tratament medicamentos fara a consulta inainte medicul! Multe medicamente, cum ar fi antibioticele sau laxativele sunt contraindicate pe perioada lactatiei deoarece sunt foarte periculoase.

   Cu speranta ca sfaturile oferite in acest articol va vor fi utile, va doresc sa va bucurati din plin de copilul dv. si sa fiti zi de zi stralucitoare ! Pe curand !

Articol redactat de Laura Frunză, o mămică specialistă în nutriţie

 

   Specialistii de la clinica Dietalia ™ sunt zi de zi langa tine. Află cum te putem ajuta cu sfaturi despre alimentaţia ta zilnică:

Despre clinica DietaliaServiciile Dietalia

Programul de slăbit

Alte programe de nutriţie

Sport la domiciliu

Masaj la domiciliu

Întrebări frecvente despre clinica Dietalia

Testimoniale

Tarife şi programări

Distribuie articolul dacă ţi-a plăcut
error: Conţinutul acestui site este proprietatea Dietalia! Copierea parţială sau integrală este interzisă.