fbpx

CONTACT

Tel. 0788.629.414

Mail office@dietalia.ro

Cele mai sanatoase conserve

Cele mai sanatoase conserve, cu argint coloidal

Ştiaţi că popoarele antice foloseau vase din argint pentru păstrarea apei şi a alimentelor? De aici a pornit procedeul prin care se obtin cele mai sanatoase conserve din ziua de astazi. Acestea sunt bazate pe actiunea extraordinara pe care o are argintul coloidal in pastrarea intacta a proprietatilor alimentelor (si nu numai).

Preoţii şi aristocraţii Antichităţii cunoşteau acţiunea germicidă şi bactericidă a argintului. Chinezii, romanii, egiptenii, grecii, fenicienii, tracii şi sirienii au folosit argintul la confecţionarea vaselor pentru păstrarea hranei şi pentru a se proteja de maladii.

Beneficiile argintului în istoria lumii

Vasele din argint erau destinate atât păstrării apei, uleiului, laptelui, vinului, seminţelor, cât şi a produselor cosmetice (pomezi, uleiuri aromatice etc.). Hrana aristocraţilor era servită pe platouri de argint. Apa şi vinul erau băute din pocale de argint. Împăraţii Chinei obişnuiau să mănânce cu beţişoare de argint.

Veneţienii transportau apă, vin şi ulei în rezervoare de argint, pentru a le conserva. Oastea lui Alexandru Macedon transporta apa în recipiente argintate, iar ofiţerii beau apă numai din vase de argint. Herodot descria cum, în călătoriile sale, regele Persiei folosea apa fiartă şi ţinută în vase de argint.

În Evul Mediu, medicii arabi au observat că bijutierii ce lucrau mai mult în argint aveau o sănătate şi o longevitate deosebită, spre deosebire de cei ce lucrau doar în aur. În timpul expediţiilor, navigatorii foloseau recipiente de argint, ştiind că apa sau vinul nu se vor altera.

În perioada marilor descoperiri geografice, navigatorii portughezi şi spanioli ţineau un dinar de argint în paharul cu apă, pentru a-şi menţine vigoarea. În timpul războaielor cu Napoleon, armatele ţarului Alexandru au folosit recipiente placate cu argint pentru dezinfectarea apei luate din râuri. Această practică a armatei ruse a continuat chiar şi în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Când soldaţii erau plătiţi în argint, ei nu au mai suferit de dizenterie sau febră, bucurându-se de o imunitate crescută.

Obiceiuri din strabuni bazate pe folosirea argintului coloidal, care au fost inspiratie pentru a se obtine cele mai sanatoase conserve

Pionierii Vestului american puneau un dolar de argint în vasele cu lapte sau vin, pentru a le păstra proaspete. Tot ei aruncau monezi de argint în butoaiele cu apă de băut.

Datina dăruirii linguriţei de argint la naşterea unui copil datează din Antichitate. Obiceiul păstrării apei sfinţite în vase de argint face posibil ca aceasta să nu se altereze. Deşi cu aceeaşi linguriţă de argint şi din aceeaşi cupă primesc Sfânta Împărtăşanie mii de oameni, bolile infecţioase nu se transmit.

În famacopeea secolului XIX existau mai mult de 60 de preparate pe bază de argint. Secolul XX e marcat de abundenţa cercetărilor cu privire la proprietăţile curative ale argintului. În 1928, dr. Krause a avut ideea de a plasa un filtru de argint în sistemele de purificare a apei de uz casnic, metodă folosită în SUA şi Elveţia.

Astazi, majoritatea liniilor aeriene mondiale folosesc argint pentru tratarea apei de la toaletă. Bazinele de înot unde se pregătesc olimpicii americani nu folosesc clorul ca dezinfectant, ci ionii de Ag, pentru a evita efectele nedorite ale clorului asupra organismului uman (iritarea ochilor, intoxicaţiile şi îmbătrânirea cutanată).

Şi azi, în cofetăria Extremului Orient, argintul se foloseşte sub numele de „varakh”. Acesta este o foiţă fină de argint ce acoperă anumite prăjituri indiene. În ultimii ani, cofetari de renume internaţional au început să folosească frecvent foiţe de aur şi Ag în preparatele lor, oferind astfel un plus de valoare şi rafinament.

Microbii din apa dobrogeană

Am avut bucuria să îl cunosc personal pe dl. ing. Vasilie Nikolici. Este un om cu totul deosebit. La cei 84 de ani ai săi, are o memorie de invidiat. Una dintre temele de cercetare despre care mi-a povestit a fost apa tratată cu ioni de argint.

Vasilie Nikolici are 32 brevete de invenţie şi a fost şeful Laboratorului de Tehnologii Neconvenţionale din fostul Institut de Cercetări Alimentare. E unul din primii români ce au creat şi utilizat o instalaţie care produce apa îmbogăţită cu ioni de argint.

"Pe vremea lui Ceauşescu era în vogă exportul de apă minerală. Fiindcă munţii Harghitei erau departe de portul Constanţa, mai marii vremii s-au gândit să exploateze sursele de apă din Dobrogea. Însă, acolo, solul poros permitea microbilor să se infiltreze uşor chiar şi în apa de mare adâncime.

Laboratorului meu i s-a dat sarcina de a găsi o modalitate de distrugere a microbilor din apă. Aşa că m-am apucat de treabă. Astfel, am construit o instalaţie ce producea zilnic circa 4 mc de apă concentrată în ioni de argint, care a fost apoi dispersată în apa minerală destinată exportului. Treaba a mers până ce străinii au început să testeze mai atent apa, descoperind resturi de microbi distruşi... Dispăruseră microbii, dar nu şi produşii lor. Eu le spusesem, dar ei n-au înţeles", a conchis cercetătorul.

Legume nealterate după 28 de ani, pastrate in cele mai sanatoase conserve

În 1984, dl. ing. Vasilie Nikolici a introdus într-un borcan de sticlă câteva legume (morcov, ardei, ţelină). A turnat peste ele apă cu argint coloidal produsă în instalaţia inventată pentru a curăţa de microbi apa minerală dobrogeană. Apoi, a sigilat borcanul cu un capac obişnuit. Nu a adăugat sare, oţet sau vreun alt conservant şi nu a făcut vreun tratament de sterilizare termică. Astfel, a obtinut una dintre cele mai sanatoase conserve.

Am văzut personal borcanul în mai 2012, după 28 de ani. Legumele sunt întregi, fără urme de alterare, semn că apa cu argint e un conservant impecabil.

Colegii mei au pus argint coloidal ionic în mustul din octombrie anul trecut (o cantitate de 50 ml, 25 ppm/l). Cu ocazia sărbătorilor de Paşti, am băut din recolta lor. M-am bucurat nespus de faptul că gustul mustului era deosebit. Buchetul şi aroma erau ca la recoltare, iar procesul de fermentaţie era mult încetinit.

Am fost impresionat de rezultat! După acest experiment, soţiile lor au folosit argintul în conserve. Însă, nu şi în cele pe bază de oţet alimentar. Au uscat roşii la soare, după ce le-au stropit cu argint coloidal şi apoi le-au conservat în ulei cu usturoi şi condimente. O reţetă mediteraneeană delicioasă! Evident că au pus câte puţin şi în gemuri, compoturi şi dulceţuri. Ar trebui folosită o cantitate mică de argint coloiodal la litru.

Poftă bună si bucurati-va de cele mai sanatoase conserve!

Autor: prof. ing. Ioan Curta

Mai multe informaţii se pot citi accesând siteul www.nikolicivasilie.ro

Redactat de Dr. Frunza Alexandru si publicat in revista Tratamente naturiste nr.69

Citeste si alte articole din categoria Alimente sanatoase, create de medicii Dietalia

Distribuie articolul dacă ţi-a plăcut
Call Now ButtonSuna acum: 0788629414
error: Conţinutul acestui site este proprietatea Dietalia! Copierea parţială sau integrală este interzisă.