fbpx

Consumul de sare, între necesitate şi pericol

Excesul de sare

Daca te numeri printre persoanele care pun sare in mancare inainte sa guste, atunci esti predispus la excesul de sare.

Nimeni nu ştie precis de când a început omul să întrebuinţeze sarea în dietă, dar cert este că au existat epoci în care ea era considerată aproape la fel de valoroasă precum aurul. Departe de a constitui doar o obişnuinţă formată în timp, consumul de sare este şi o necesitate. Dar, din păcate, se trece prea lesne linia de demarcaţie între nevoie şi abuz, excesul de sare aparand frecvent.

Sarea (clorura de sodiu – NaCl) se foloseşte şi în terapie. În organism sodiul contribuie, împreună cu magneziul, potasiul sau calciul, la păstrarea echilibrului electrolitic sangvin. Atât buna desfăşurare a activităţii musculare, cât şi a celei nervoase depind şi de sodiu.

Excesul de sare dăunează

Se estimează că trebuinţele de sodiu ale omului (sedentar) ar fi de circa 5-6 g pe zi (o linguriță, aici fiind inclusă şi sarea ascunsă în prăjituri, pâine, lactate, conserve şi chiar în apa minerală). Dacă nivelul sodiului creşte brusc (atunci când corpul este expus unei severe deshidratări sau în cazul unui abuz de medicamente) vom avea de-a face cu hipernatremia, caracterizată printr-o sete chinuitoare, dificultăţi de concentrare, dezorientare, reacţii încetinite și convulsii, ajungându-se chiar și la leşin.

La polul opus, reducerea drastică a nivelului de sodiu sangvin conduce la lipsa de vigoare musculară, apatie şi contracţii musculare involuntare prelungite. Ea poate apărea printr-o hiperhidroză (transpiraţie excesivă), combinată cu un consum exagerat de apă, dar cu un aport dietetic insuficient de sodiu. Această condiţie este rar întâlnită, poate şi din pricină că omul modern consumă în general cantităţi de sare cu mult mai mari decât necesarul.

   Știați că majoritatea locuitorilor din partea de miazănoapte a arhipelagului nipon, mari consumatori de sare de bucătărie, au o tensiune arterială crescută? Dacă la japonezi consumul de sare este contrabalansat de o dietă mai săracă în grăsimi saturate, la români aceste două obiceiuri nesănătoase se împletesc, pentru a genera una dintre cele mai mari rate ale mortalităţii prin boli de inimă, la nivel european (50% dintre bărbaţii români sunt răpuşi de afecţiunile cardiovasculare).

Cum să urmăm o dietă bună precum „sarea în bucate”

La depăşirea necesarului de sodiu contribuie atât abuzul de sare adăugat în farfurie, cât și consumul mare de alimente procesate. Chiar şi multe dintre dulciuri conțin sare! Ca să nu mai vorbim de faptul că în hrana de pe mesele noastre se mai găsesc şi substanţe precum glutamatul de sodiu, intens întrebuinţate în industria alimentară.

Având în vedere că sodiul determină retenţia apei în organism, cei care abuzează de sare au de-a face adeseori cu edemele, care pot apărea inclusiv la nivelul chipului, conferind senzația de îngrășare. Cele 2-3 kg de lichid în plus pe care corpul unui amator de hrană sărată le poate stoca nu reprezintă unica problemă. Şi nici cea mai mică! Deoarece sarcina cea mai grea revine inimii şi rinichilor. Să ne mai mirăm că gurmanzii pasionaţi de mâncare sărată au de foarte multe ori şi probleme cardiovasculare, în special hipertensiune arterială?!

Murături, pastramă, mezeluri, brânzeturi… Vă sună apetisant? Dacă la o persoană cu o stare generală care se încadrează între parametrii normali excesul de sare ocazional rămâne fără urmări, la anumiţi pacienţi, precum suferinzii de boli renale ori de insuficienţă cardiacă pot experimenta manifestări foarte neplăcute, care ar trebui să-i convingă să fie mai ponderaţi.

Există şi alimente vegetale care conţin cantităţi mai mari de sodiu, precum ţelina, dar compoziţia acestora este echilibrată (prin existenţa altor minerale) și nu creează problemele pricinuite, de exemplu, de către consumul sporit de pâine şi făinoase, care încorporează cantităţi masive de sare. E posbil ca din doar 6-7 felii de pâine sau din câţiva covrigi să vă depăşiţi necesarul de sare de 2-3 ori.

Este bine să ne reeducăm gustul progresiv, reducând aportul de sare puţin câte puţin. O asemenea conduită se poate dovedi foarte inspirată pe termen lung, de vreme ce o reducere cu doar 1/3 a raţiei zilnice de sare, iniţiată în tinereţe, se poate dovedi capabilă să reducă cu peste 50% şansele de apariţie a hipertensiunii la 40-50 de ani.

De ce mi-a recomandat medicul o dietă hipocalorică?

Cei mai mulţi dintre noi au ajuns să-şi restricţioneze consumul de sare nu din proprie iniţiativă, ci la cererea medicului. Dar de ce trebuie să mănânc nesarat? Este excesul de sare asa de riscant pentru sanatate?! Da. Efectele abuzului de sare nu se reflectă într-un mod nefast doar asupra sănătăţii cardiovasculare (cu implicaţii ulterioare uşor de anticipat şi asupra stării creierului), ci şi asupra sănătăţii gastrice ori a robusteţii oaselor (osteoporoză). În combinaţie cu proliferarea lui Helicobacter pylori în cavitatea gastrică, se pare că excesul de sare ar mai putea spori şi şansele dezvoltărilor de ţesut anormal, malign, la nivelul stomacului.

 

Specialistii de la clinica Dietalia™ sunt zi de zi langa tine daca vrei sa inveti cum sa prepari corect mancarea sanatoasa. Afla cum te putem ajuta:

Despre clinica DietaliaServiciile Dietalia

Programul de slăbit

Alte programe de nutriţie

Sport la domiciliu

Masaj la domiciliu

Întrebări frecvente despre clinica Dietalia

Testimoniale

Tarife şi programări

Distribuie articolul dacă ţi-a plăcut
error: Conţinutul acestui site este proprietatea Dietalia! Copierea parţială sau integrală este interzisă.